Cum se folosește constatarea amiabilă de accident pentru despăgubire accidente auto în mod corect?

Despagubire accidente auto

Despagubire accidente autoFormularul „Constatare amiabilă de accident” se poate folosi în cazul accidentelor de vehicule produse pe teritoriul României, în urma cărora au rezultat numai pagube materiale și în care au fost implicate doar două vehicule.

Formularul poate utilizat indiferent de locul producerii accidentului: pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulaţiei publice, în incinte și în orice alte locuri.

Ambii conducători auto implicaţi în accident trebuie să accepte soluţionarea prin completarea și semnarea formularului „Constatare amiabilă de accident”. Astfel, dacă una din părţi nu este de acord cu semnarea acestui document, atunci constatarea accidentului va putea fi  făcută de către unitatea de poliţie competentă pe raza căreia s-a produs.

 

Aveți dreptul la despăgubiri materiale și morale în urma unui accident rutier.

Vă oferim asistență în recuperare prejudiciilor.

Introducerea formularului „Constatare amiabilă de accident” a avut în vedere reducerea timpului pe care cei implicaţi în accident îl petreceau între poliţia rutieră și asigurător, pentru a aduna toate documentele necesare reparaţiei vehiculului. Accidentele ușoare, în care sunt implicate doar două părţi și care nu au ca urmare vătămări corporale sau deces, pot fi rezolvate amiabil, eliminându-se astfel și sancţiunea contravenţională aferentă. Formularul „Constatare amiabilă de accident”, completat și semnat de ambii conducători ai vehiculelor implicate, conține informații privind cauzele și împrejurările producerii accidentului. Acesta nu stabilește vinovăţia în producerea evenimentului. Totodată, este important de știut că folosirea formularului este opţională și nu obligatorie, fiind o alternativă la varianta tradiţională (constatarea poliţiei).

De știut: Asigurătorul RCA este cel care stabileşte dreptul la despăgubire în baza formularului „Constatare amiabilă de accident”.

Vă oferim asistență în recuperare despăgubirilor. Contactați-ne.

Formularul „Constatare amiabilă de accident” se folosește astfel:

  • Obţineţi datele tuturor martorilor la accident și notaţi-le pe formular în partea din dreapta sus, în câmpul cu numărul 5. Folosiţi un pix și scrieţi cu majuscule, lizibil. Martorii nu trebuie să fie:
    • persoane transportate,
    • soţi sau persoane ce gospodăresc împreună
    • afini  sau rude de orice grad,
    • prepuși ai aceleiași persoane fizice sau juridice la care sunt angajaţi și conducătorii auto,
    • utilizatorii vehiculelor implicate,
    • proprietarii vehiculelor implicate.
  • Conducătorii celor două vehicule implicate în accident completează împreună un singur formular.
  • Fiecare conducător completează corect și complet una din secţiunile formularului de constat amiabil ( e cea din dreapta, e cea din stânga - intitulate Vehicul A și Vehicul B.
  • Realizaţi schiţa accidentului. Formularul include și un spaţiu comun pentru realizarea schiţei accidentului. Desenaţi o singură schiţă de comun acord cu celălalt șofer implicat.
  • Formularul are 2 pagini autocopiative. Fiecare conducător auto își păstrează câte o pagină. Copia și originalul au aceeași valoare juridică.
  • Nu modificaţi însemnările din formular după completarea și semnarea acestuia.
  • Rugaţi-l pe celălalt șofer implicat în accident să vă arate documentele de identitate  (carte de identitate, talonul mașinii, permisul de conducere și poliţa RCA). Puteţi evita astfel cazuri în care datele de identitate care sunt scrise greșit sau chiar sunt furnizate intenţionat alte date (datele altei mașini, din altă poliţa RCA, din alt permis de conducere etc.).
  • Formularul se depune la societatea de asigurare.

Util: Este de preferat să aveți copii după documentele relevante: adrese, declaraţii, formulare, asigurare RCA, talon, buletin. Acestea se pot dovedi utile în momentul în care veţi merge să solicitaţi despăgubirea.

Aveți dreptul la despăgubiri materiale și morale în urma unui accident rutier.

Vă oferim asistență în recuperare prejudiciilor.